Medicina Americană
Aproape de Tine

Prin priceperea acumulată în zeci de ani de activitate și prin grija față de nevoile tale, medici reputați din Statele Unite te pot ajuta să obții acum cea de-a doua opinie cu privire la afecțiunea ta.
AFLĂ MAI MULT
Despre Minovici Medical Development

Medicină prin Tehnologie

Medicină și Tehnologie, împreună pentru sănătatea ta.

Inovarea rămâne garantul performanței și al succesului în toate ariile de activitate și de cercetare. Medicina, în special, rămâne mediul în care inovarea nu este doar rezultatul unor intervenții experimentele, ci o necesitate primară și constantă.

Sistemul medical are nevoie constant de sprijin inovativ iar pacienții au nevoie de expertiză de specialitate efectuată la cel mai înalt nivel. Astăzi, tehnologia își poate aduce aportul în ambele direcții, devenind mediul prin care se poate parcurge aproape instant traseul de la necesitatea unui diagnostic profesionist la obținerea lui.

Dezvoltarea perpetuă a metodelor de lucru, a mijloacelor de consult și a tratamentelor, asigură o eficiență mai mare a actului medical și sporește posibilitatea aplicării cât mai răspândite a acestuia.
Printre acestea, se poate distinge consultația și diagnosticarea online, numite astăzi telemedicină, procedura prin care pot fi aduși împreună medici și pacienți din orice colț al lumii, prin conexiuni sigure și perfect funcționale.

Tele-Medicină
Un salt înainte spre bunăstarea ta prin tehnologie.
Doctorii Noștri
Obține o programare
Specialiști ai unor spitale americane de renume global și parteneri ai proiectului nostru, medicii noștri colaboratori te pot ajuta să obții opinia lor prin intermediul platformei noastre.