Servicii MMD
Patient Referral

Consiliere. Asistență. Preocupare. Sprijin.

Prin intemediul serviciilor de consiliere și îndrumare medicală, intervenim în ajutorul tău și soluționăm orice aspect auxiliar tratamentului pe care îl necesiți. Programul „Pacient Referral” este conceput pentru a facilita pacienților accesul la tratament de specialitate în Statele Unite.

AFLĂ MAI MULT
Ingrijire medicală la standarde americane

Programul Patient Referral

Iți oferim asistență completă pentru a putea beneficia de tratamentul necesar. Preocupările privind apariția unor eventuale impedimente organizatorice și de logistică nu trebuie să cadă în sarcina pacienților noștri.

Desfășurăm un set amplu de servicii de suport prin care îți eliberăm programul și iți diminuăm total grijile. Implicarea noastră presupune, printre altele, obținerea vizei de la ambasada Americii din București pentru motive medicale sau umanitare și transferul de la aeroportul JFK din NY la hotel sau reședință, în funcție de nevoi și buget, obținerea de programări pentru analizele și consultații suplimentare care necesită prezența fizică, asigurarea serviciilor de transport în și din Statele Unite, precum și facilități de cazare sau reduceri hoteliere pentru însoțitori.

“Patient Referral” este un program destinat să întâmpine situații precum acelea în care diagnosticul impune tratament sau intervenție chirurgicală în Statele Unite, precum și pentru a satisface cerințele pacienților care își doresc să beneficieze de servicii terapeutice la standardele medicinei americane. Avantajul de a avea acces la servicii medicale oferite de către spitale și medici din SUA se poate dovedi decisiv în remedierea unor afecțiuni pentru care soluțiile pot părea dificil de dobândit. Împărțim grija pentru sănătatea ta și participăm activ la menținerea ei.